EMISIUNI A-Z | Teatrul Național Radiofonic

”Ședință asupra teatrului radiofonic” - 8 aprilie 1943

Participă*: Vasile (Lulu) Ionescu (directorul general al Societății de Radiodifuziune), Gh.D. Mugur (subdirector general); Al. Hodoș (consilierul directorului general); Victor Ion Popa, [Val Mugur], Tudor Mușatescu, Gh. Costăchescu, ing. Al. Lohan.

Înregistrare gravată pe discuri ”Decelith”; pe cutia în care sunt depozitate se menționează: ”Ședință asupra teatrului radiofonic. 8 IV 1943. RADIODIFUZIUNEA ROMÂNĂ. DISCURI DECELITH – achiziționate de la Elena Lohan, inventariate la nr. 1-14. Se păstrează permanent.” Document aflat în Arhiva digitală Radio România; din motive tehnice nu a putut fi recuperată întreaga înregistrare a ședinței.

Fonoteca Radio România păstrează această ședință convocată de conducerea Radioului public, în care s-a discutat despre: încurajarea dramaturgiei radiofonice; realizarea unor spectacole de maxim 60 min.; numărul redus de personaje pe care trebuie să îl aibă o adaptare radiofonică; ora de difuzare; nevoia de scenarii; pregătirea în străinătate a personalului; tariful drepturilor de autor; necesitatea unei săli în care să se desfășoare repetițiile; numirea unui regizor permanent în locul lui Victor Ion Popa, care nu mai era ”disponibil”; problema veniturilor societății și a colectării taxei Radio. Probleme și propuneri dificil de rezolvat și de înfăptuit din cauza războiului și a bombardării, în vara anului următor, a Societății Române de Radiodifuziune. 

Redăm mai jos câteva fragmente din transcrierea acestui document sonor**: 

Vasile (Lulu) Ionescu: Cum vede instituția noastră teatrul radiofonic? Acțiunea trebuie să fie concentrată, […] să nu se desfășoare în timp prea îndelungat și pentru a nu plictisi pe cel care ascultă. […]Trebuie să vă atrag atenție că acest gen de teatru satisface și pe domnii directori de teatru, proprietari de săli de spectacole, pentru că prin noi se creează în marele public gustul de teatru. […]

Gh.D. Mugur: […] Domnilor, teatrul nostru, însă, nu o să cuprindă numai piese originale, pentru că noi nu putem renunța la misiunea noastră educativă, noi suntem o școală permanentă, o școală fără de vacanță a țării. De aceea, pe lângă teatru original, realizat cu dumneavoastră, tot cu dumneavoastră trebuie să realizăm adaptările. Adaptări după teatru clasic vechi, adaptări după teatru clasic francez, german, spaniol, italian, adaptări după Shakespeare, adaptări după teatru modern universal, teatru de valoare, bineînțeles, pe urmă adaptări după teatru clasic și modern românesc. […] Firește că noi ținem să avem cât de mult teatru radiofonic original, drame și comedii care să fie vrednice de scena instituției noastre, pentru că instituția noastră nu este, așa cum cred unii, decât o instituție de agrement și de desfătare, ci a fost, este și va fi totdeauna o instituție de educație și cultură națională. […]

Alexandru Hodoș: […]Teatrul radiofonic românesc cu scena lui nevăzută și cu locurile răspândite pe toată suprafața ținuturilor locuite de români poate avea mai mulți ascultători decât încap în cea mai vastă scenă de spectacole. Să ne gândim mai ales la aceia care nu au un teatru în orașul, în târgul sau în satul lor sau care sunt despărțiți de noi prin hotare nedrepte și pe care niciodată nu îi ajunge turneul unei trupe de actori călători. Pentru aceștia numai noi putem să jucăm în buna și mângâietoarea limbă românească, numai noi, la Radio. Teatrul radiofonic nu face, așadar, concurență neloială celuilalt teatru, în carne și decoruri. Dimpotrivă, pregătește terenul, dezvoltă gustul literaturii dramatice și stârnește o fericită curiozitate pentru spectacolul complex care farmecă deopotrivă ochii și auzul. În economia programelor noastre de radio, teatrul acoperă o necesitate sufletească de echilibru între feluritele genuri de muzică care se perindă la microfon și actualitatea de atâtea ori încruntată a știrilor difuzate prin ”Radiojurnal”.

Ca întreaga noastră emisiune, el îndeplinește un dublu rol: distractiv și educator, o plăcută zăbavă a minții, cum spunea odinioară cronicarul despre cititul cărților, și un prilej binevenit de instruire. […] Să examinăm împreună posibilitățile unei colaborări și să încercăm a crea ceea ce se cheamă stilul teatrului radiofonic românesc. […]

S-a crezut câțiva ani de-a rândul, se spunea mai devreme, că apariția filmului vorbit va fi catastrofală, va fi mortală pentru teatrul propriu-zis. Nu a fost așa, iată că teatrul a devenit mai atrăgător ca niciodată și joacă mereu cu săli pline! Noi, cu emisiunile de radio care pătrund până acolo unde spectacolul nu poate să ajungă, vom lărgi posibilitățile de înțelegere a literaturii dramatice, acest lucru este clar. Vom valoriza arta actorului și vom pregăti noi serii de spectatori pentru spectacolele de mâine. Deci, încă o dată, nu concurență, ci conlucrare. Așteptăm sugestii, propuneri și, mai înainte de toate, piese de teatru alcătuite cu îndemânare și scrise cu meșteșug, care să îmbogățească nu numai repertoriul scenei noastre nevăzute, ci însuși patrimoniul literaturii românești. Pentru că o piesă radiofonică reușită evident că este în același timp și o operă literară care se poate ține în picioare de la sine.

Repet că cei mai mulți dintre dumneavoastră au scris scenarii pentru radio, toți cei prezenți, așa încât, încă o dată, rostul nostru aici și semnificația acestei întâlniri a noastră nu este de a vă învăța cum se scrie un scenariu radiofonic. Totuși, aceasta este dorința noastră: de a căuta o posibilitate de realizare a ceea ce sunt realmente cerințele speciale ale stilului de teatru radiofonic cu ceea ce a fost până acum obișnuit talentul dumneavoastră de scriitori dramatici să dea, pentru că înainte de a face piese radiofonice ați fost ispitiți și veți fi și după aceea ispitiți mai mult de cealaltă scenă, care oferă ceea ce, din păcate, radio încă nu a reușit să dea: aplauzele. (râsete)

*Conform unor mărturii, la această ședință au participat, de asemenea: Horia Furtună (directorul serviciului teatral între 1934-1948), Vasile Voiculescu (consilier-referent literar), Victor Bumbești și Mircea Ștefănescu (vezi și Victor Crăciun, Petre Condrea, George Cernea-Comănescu, Maria Repede, Teatrul Radiofonic, București, Oficiul de Presă și Tipărituri, 1972, p. 127). Din păcate, vocile acestora nu au putut fi identificate în urma audiției documentul sonor recuperat.

**Întreaga transcriere a ședinței din 8 aprilie 1943 este disponibilă aici.

Transcriere și note: Lavinia Ivașcu - realizator, Serviciul Patrimoniu Cultural și Arhive/SPCA

Durată: 40'43''