La 15 ianuarie 1934, a fost dat în folosinţă postul naţional "Radio România" de la Bod-Braşov, cu un emiţător provizoriu de 20 kw şi cu o lungime de undă de 1875 metri, construcţie realizată de Casa "Marconi", în colaborare cu ingineri români şi englezi. Cu acest prilej, subdirectorul general al societăţii, Gh. D. Mugur a ţinut un discurs, în care a spus, printre altele:

Radio devine acum megafonul cultural, social şi politic al României - fără ură, fără pasiune, ci plin de grija pentru toate câte sunt, propăvăduitor cinstit al ordinii, al păcii sociale, al muncii constructive şi-al dragostei de ţară şi neam. Suntem pătrunşi, cred, că acest Radio nu e o distracţie, ci o unealtă de cultură. El nu trebuie numai să amuze, ci să şi cultive. Radio e cuvântul care poate să stea înaintea faptelor. La ţară, în mijlocul acelei lumi scufundate încă în neştiinţă, Radio înlocuieşte omul şi instituţia care trebuie să lumineze şi să pună cultură în sufletul oamenilor. Fără să aibă resursele închise în carte, radio e o tribună nouă, o scenă nouă […].

Cuvântarea, rostită la microfon de Gh. D. Mugur, subdirectorul general al Societăţii de Radiodifuziune, în seara zilei de 15 ianuarie 1934, ora 21, cu prilejul inaugurării Postului Naţional "Radio România" de la Bod, a fost publicată în revista "Radiofonia", 21 ianuarie 1934, an VII, nr. 279, p. 7 şi poate fi parcursă integral aici.

După aproape zece ani, în 8 aprilie 1943, Gh. D. Mugur vorbeşte despre misiunea educativă a Radioului, "ca şcoală permanentă, o şcoală fără de vacanţă a ţării”. Despre personalitatea pedagogului, scriitorului, publicistului şi conferenţiarului Gh. D. Mugur, director de programe şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi despre Primul Regulament de Organizare şi Funcţionare al instituţiei, care prevedea obligativitatea depunerii la "Bibliotecă" a unui exemplar din textul conferinţelor ţinute la microfon, vă invităm să aflaţi mai multe în secţiunea Personalităţi a site-ului nostru.

Încă de la inaugurarea postului naţional de radio, majoritatea oamenilor de cultură reprezentativi ai epocii au înţeles menirea acestei instituţii, contribuind prin participarea la programele zilnice, la culturalizarea auditorilor. După Horia Furtună, I. Al Brătescu-Voineşti şi Tudor Arghezi (decembrie 1928), în primele şase luni, vor fi invitaţi la microfon Gala Galaction, Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Perpessicius, Nicolae Iorga şi Petru Comarnescu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu, Ionel Teodoreanu, Al. Cazaban, ş.a.

De la 1 martie 1930, în cadrul "Universităţii Radio", ciclul de conferinţe radiofonice a fost constituit pe grupe de subiecte, difuzându-se zilnic între orele 19-20, câte două-trei conferinţe: educaţie, sănătate şi cultură populară (duminică), ştiinţă (luni), literatură, limbă, folclor (marţi), ştiinţe sociale şi politică (miercuri), artă şi muzică (joi), filozofie şi viaţă religioasă (vineri), istorie, geografie şi turism (sâmbătă). În 1931, alături de Dimitrie Gusti, V. Vâlcovici şi Em. Bucuţa, Tudor Vianu va coordona activitatea "Universităţii Radio".

Tudor Vianu (1897-1964) - estetician, istoric literar, filozof al culturii şi scriitor, a fost cenzor supleant al Societăţii Române de Radiodifuziune, chiar de la înfiinţarea instituţiei, vreme de doi ani. La microfon a debutat în seara zilei de 24 martie 1929, cu o conferinţă despre Liviu Rebreanu şi, vreme de 35 de ani, a fost prezent în programele Radio. În Arhiva Scrisă se păstrează şaisprezece conferinţe, difuzate între 1932-1943, dintre care, Poezia filozofică (6 mai 1933) poate fi consultată în secţiunea Arhiva Scrisă - Emisiuni 1928-1947. Transcriem un scurt fragment din conferinţă:

Filosofia poeziei lui Eminescu a fost căutată însă de cele mai multe ori acolo unde nu trebuie, ceea ce nu înseamnă că cercetarea nu se cuvine a fi întreprinsă sub nici o formă. Filosofia eminesciană trebuie dezgrădinată din straturile ei latente, care se ascund în adâncimea întregului lirism al poetului. Este ceea ce am căutat eu însumi a face în cartea mea despre "Poezia lui Eminescu" (apărută la "Cartea Românească"), unde am crezut că pot duce cercetarea atât de departe încât un sens filosofic mi s-a destăinuit chiar în muzicalitatea poetului, în îmbietoarea lui armonie dulce şi gravă, care mi-a apărut drept o altă expresie a ethosului eminescian, a tendinţei lui de desfacere din lanţurile civilizaţiei şi raţiunii, înapoi în visul primitor al naturii mângâietoare.

La distanţă de treizeci de ani, în prima emisiune din ciclul "Ediţie radiofonică", programată în avanpremiera celebrării poetului Mihai Eminescu, în 14 ianuarie 1964, Tudor Vianu spunea:

"Poet naţional şi universal, Eminescu rămâne de asemenea confidentul şi duhovnicul intimităţii noastre. Îi deschidem mereu cartea şi-l ascultăm mereu, cum facem şi acum, aprinzând, în întuneric, lumina pâlpâietoare a aparatului de radio."

Vă invităm să-l ascultataţi pe Tudor Vianu în cuvântul inaugural la "Ediţie radiofonică: Mihai Eminescu" (Fonoteca Radio, 6/ XW 2836):