Personalități

GOMA, Paul (n. 2 octombrie 1935)

Paul Goma, 2005 (MNLR)

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, Orhei) - scriitor. Arestat în la 22 noiembrie 1956, pe când era student al Facultății de Filologie, Universitatea București, ca urmare a manifestațiilor studențești anticomuniste declanșate în contextul revoluției din Ungaria. Condamnat la doi ani de închisoare (1957-1959), după care, la expirarea pedepsei, i se stabilește domiciliu obligatoriu la Lățești, raionul Fetești (1959-1962). După eliberare, se reînscrie la Facultatea de Filologie. Revine în 1977 în prim planul rezistenței anticomuniste românești prin scrisoarea de adeziune la Charta'77 din Cehoslovacia și prin alte scrisori, declarații și apeluri în care condamnă regimul Ceaușescu. Arestat din nou în 1977, a fost expulzat din țară, la 20 noiembrie 1977, în Franța, unde a continuat, împreună cu exilul românesc, protestele împotriva dictaturii ceaușiste. 

Fragment din interviul realizat de Anca Mateescu, difuzat în emisiunea "Literatura ca destin", din 29 septembrie 2004.