Târgul Gaudeamus Radio România

Radio România Gaudeamus revine la Brașov cu Târgul de Carte, în Piața Sfatului, în perioada 5-9 iulie. Astfel, timp de cinci zile, între orele 10.00-21.00, toți cei aflați în aceste zile în orașul de la poalele Tâmpei vor avea ocazia să răsfoiască mii de cărți de la zeci de edituri, să participe la lansări de carte și să se bucure de evenimente editoriale memorabile, din care nu vor lipsi surprizele speciale pentru cititorii mici și mari.

„Ca de obicei, la Brașov vom avea o ediție estivală, o ediție derulată într-o atmosferă extrem de relaxată, la care oamenii să vină de dragul de a citi și de a-și găsi niște cărți de vacanță. La cele peste 40 de standuri din Piața Sfatului veți găsi cele mai noi titluri, tot ce a apărut în ultimele luni pe piața românească de carte și chiar și în afară, pentru că vor fi și distribuitori de carte străină, plus multă muzică bună și jocuri distractive și educaționale.“, a declarat organizatorul evenimentului, Connie Chifor. 

Programul Târgului de carte Gaudeamus Radio România, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Brașov, cuprinde și multe concursuri derulate în mediul online, cu premii substanțiale.