EMISIUNI A-Z | Miorița. Emisiune de folclor românesc

Realizatori: George Antofi, Ion Moanță, Ana-Maria Spătaru. Prima ediție: 19 martie 1967.

Emisiune ”[...]propusă de George Antofi drept veritabilă tribună a culturii populare. Folcloriști reputați, etnografi cu vechi stagii în cercetarea fenomenului, maeștri ai artei populare, instrumentiști și creatori de instrumente, gazetari interesați de lumea satului s-au perindat an după an la microfonul acestei emisiuni - devenită în timp una dintre cele mai ascultate și prețuite de publicul radiofonic. Civilizația populară - intens amenințată de planurile malefice ale oficialității de «modernizare silită» a satului românesc - și-a aflat în Miorița radiofonică un bastion al rezistenței în fața furiei administrative. [...] Rareori în istoria Radioului un realizator s-a identificat cu emisiunea căreia și-a aplecat o bună parte din viață cum s-a întâmplat în cazul George Antofi/Miorița. Personalitatea jurnalistului (dinamism și echilibru, trăire patetică a evenimentelor, generozitate și respect față de tradiție) a fost transferată «copilului său radiofonic», emisiunii menite să confere culturii populare românești șansa remanenței.” (cf. Titus Vîjeu, Scripta manent. Ghid biobibliografic al scriitorilor din Radio, București, Editura Casa Radio, 2005).