Personalități

HODOȘ, Alexandru (20 iunie 1893-1967)

Alexandru Hodoș (n. 20 iunie 1893, București - d. 16 decembrie 1967) - ziarist, scriitor. Descendent al unei familii de cărturari ardeleni, licențiat al Facultății de Drept, a fost unui dintre primii animatori ai Radiodifuziunii naționale. În 1936, a fost numit director adjunct de programe la Radiodifuziune, iar între 1938-1940, director al Societății de Radiodifuziune. Conferențiar la Radio între anii 1930-1944. De asemenea, a îndeplinit și alte funcții publice și politice: deputat de Someș, subsecretar de stat, director de publicații, director al Teatrului Național. A susținut un eficient dialog cu ascultătorii prin mijlocirea "Poștei radio" și a contribuit la lansarea emisiunii "Ora veselă". După război, în 1945, a fost arestat și judecat în așa-numitul „lot al ziariștilor”, alături, între alții, de Stelian Popescu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru. A fost condamnat de Tribunalul Poporului, pe 1 iunie 1945, la „20 de ani detențiune rea și 10 ani degradațiune civică, cu confiscarea averii”. A fost închis la Aiud, Dumbrăveni, Jilava, Craiova, Poarta Albă și Gherla.

Vă invităm să ascultați vocea lui Al. Hodoș într-o ședință a conducerii instituției pe tema teatrului radiofonic, din 8 aprilie 1943. Înregistrare gravată pe discuri "Decelith"; pe cutia în care sunt depozitate se menționează: "Ședință asupra teatrului radiofonic. 8 IV 1943. RADIODIFUZIUNEA ROMÂNĂ. DISCURI DECELITH - achiziționate de la Elena Lohan, inventariate la nr. 1-14. Se păstrează permanent."

Reproducem mai jos un fragment din acest document sonor, în care Al. Hodoș vorbește despre  ”vasta scenă de spectacole”, fără hotare, a teatrului radiofonic, despre dublul său rol, ”distractiv și educator, o plăcută zăbavă a minții, cum spunea odinioară cronicarul despre cititul cărților, și un prilej binevenit de instruire”.

Alexandru Hodoș: […]Teatrul radiofonic românesc cu scena lui nevăzută și cu locurile răspândite pe toată suprafața ținuturilor locuite de români poate avea mai mulți ascultători decât încap în cea mai vastă scenă de spectacole. Să ne gândim mai ales la aceia care nu au un teatru în orașul, în târgul sau în satul lor sau care sunt despărțiți de noi prin hotare nedrepte și pe care niciodată nu îi ajunge turneul unei trupe de actori călători. Pentru aceștia numai noi putem să jucăm în buna și mângâietoarea limbă românească, numai noi, la Radio. Teatrul radiofonic nu face, așadar, concurență neloială celuilalt teatru, în carne și decoruri. Dimpotrivă, pregătește terenul, dezvoltă gustul literaturii dramatice și stârnește o fericită curiozitate pentru spectacolul complex care farmecă deopotrivă ochii și auzul. În economia programelor noastre de radio, teatrul acoperă o necesitate sufletească de echilibru între feluritele genuri de muzică care se perindă la microfon și actualitatea de atâtea ori încruntată a știrilor difuzate prin ”Radiojurnal”.

Ca întreaga noastră emisiune, el îndeplinește un dublu rol: distractiv și educator, o plăcută zăbavă a minții, cum spunea odinioară cronicarul despre cititul cărților, și un prilej binevenit de instruire. […] Să examinăm împreună posibilitățile unei colaborări și să încercăm a crea ceea ce se cheamă stilul teatrului radiofonic românesc. […]

S-a crezut câțiva ani de-a rândul, se spunea mai devreme, că apariția filmului vorbit va fi catastrofală, va fi mortală pentru teatrul propriu-zis. Nu a fost așa, iată că teatrul a devenit mai atrăgător ca niciodată și joacă mereu cu săli pline! Noi, cu emisiunile de radio care pătrund până acolo unde spectacolul nu poate să ajungă, vom lărgi posibilitățile de înțelegere a literaturii dramatice, acest lucru este clar. Vom valoriza arta actorului și vom pregăti noi serii de spectatori pentru spectacolele de mâine. Deci, încă o dată, nu concurență, ci conlucrare. Așteptăm sugestii, propuneri și, mai înainte de toate, piese de teatru alcătuite cu îndemânare și scrise cu meșteșug, care să îmbogățească nu numai repertoriul scenei noastre nevăzute, ci însuși patrimoniul literaturii românești. Pentru că o piesă radiofonică reușită evident că este în același timp și o operă literară care se poate ține în picioare de la sine.

Repet că cei mai mulți dintre dumneavoastră au scris scenarii pentru radio, toți cei prezenți, așa încât, încă o dată, rostul nostru aici și semnificația acestei întâlniri a noastră nu este de a vă învăța cum se scrie un scenariu radiofonic. Totuși, aceasta este dorința noastră: de a căuta o posibilitate de realizare a ceea ce sunt realmente cerințele speciale ale stilului de teatru radiofonic cu ceea ce a fost până acum obișnuit talentul dumneavoastră de scriitori dramatici să dea, pentru că înainte de a face piese radiofonice ați fost ispitiți și veți fi și după aceea ispitiți mai mult de cealaltă scenă, care oferă ceea ce, din păcate, radio încă nu a reușit să dea: aplauzele. (râsete)

Puteți asculta întreaga înregistrare a ședinței din 8 aprilie 1943, cu transcrierea și notele aferente, în secțiunea Teatrul Național Radiofonic a site-ului www.radio-arhive.ro/