EMISIUNI A-Z | Vocile artei moderne

"Vocile artei moderne". Hans Hartung (1971)

Emisiune de Dan Hăulică. Redactor: Ruxandra Garofeanu.

Conferință dedicată lui Hans Hartung, susținută de criticul Dan Hăulică, cu tema: "Creația pictorului Hans Hartung".

Vocea lui Hans Hartung, fragmente dintr-un interviu pe care artistul i l-a acordat lui Georges Charbonnier, realizator și producător al ORTF (Office de Radiodiffusion-Télévision Française) - de la min. 8'20'', 8'15'', 10'00", 14'59", 16'15".

Emisiune aflată în Arhiva Radio România (6/ ZW 3424), inclusă în Arhiva Digitală.

Hans Hartung (21 septembrie 1904, Leipzig, Germania-7 decembrie 1989, Franța) a fost unul dintre pionierii artei abstracte, inițiator al abstracțiunii gestuale și a devenit cunoscut abia după 1945. Hartung s-a născut într-o familie de medici și muzicieni amatori. Pornind inițial de la studiile realizate în anii 1950, Hans Hartung și-a dezvoltat continuu tehnica, inventând noi metode creative care au marcat fiecare etapă ale carierei sale. Trecând de la pensulă la zgâriere, apoi la răzuire și pulverizare, artistul nu a încetat să-și reînnoiască practica până la sfârșitul vieții. În anii 1980, a început să folosească un aparat de pulverizare pentru a proiecta culoarea pe picturi de mari dimensiuni. Fără contact direct cu suprafața pânzei, Hartung a creat compoziții realizate vertical. Mâna artistului este aproape eclipsată de utilizarea instrumentului, iar rezultatul sugerează o compoziție întâmplătoare.

Foto: Hans Hartung, photo by Paolo Monti, 1960 (Fondo Paolo Monti, BEIC)