EMISIUNI A-Z | Vocile artei moderne
”Vocile artei moderne”. Henry Moore (1971)
Emisiune de Dan Hăulică. Redactor: Ruxandra Garofeanu.
Conferință dedicată lui Henry Moore, susținută de criticul Dan Hăulică, cu tema: "Creația sculptorului englez Henry Moore".
Vocea lui Henry Moore, fragmente dintr-un interviu pe care artistul i l-a acordat lui Georges Charbonnier, realizator și producător al ORTF (Office de Radiodiffusion-Télévision Française) - de la min. 1'00" și 12'30".
Emisiune aflată în Arhiva Radio România (6/ ZW 2504), inclusă în Arhiva Digitală.
Henry Moore (30 iulie 1898, Castleford, Marea Britanie-31 august 1986, Marea Britanie) a fost unul dintre cei mai importanți artiști britanici ai secolului al XX-lea, renumit pentru lucrările sale monumentale din bronz, care pot fi văzute în întreaga lume. După ce a urmat studii de pedagogie și a servit în armata britanică, a studiat la Școala de Artă din Leeds și apoi la Royal College of Art din Londra. În anii ‘50, Moore a început să primească o serie de comenzi internaționale. A continuat să facă sculptură, desen, gravură și design textil până la moartea sa, în 1986.
Foto de Allen Waren: Henry Moore.