EVENIMENTE
Șerban Iliescu și sensul cuvintelor din jurul eclipsei de Soare (11 august 1999)
În 11 august 1999, câteva sute de milioane de europeni și-au îndreptat privirile spre cer pentru a observa ultima eclipsă totală de Soare a mileniului. Din vestul Marii Britanii și până la Marea Neagră s-a făcut noapte în plină zi timp de câteva minute pe o bandă de totalitate ce a traversat nouă țări europene. Ultima eclipsă totală de Soare a mileniului trecut a debutat pentru România la ora 12, 41 minute și 25 de secunde, când discul Lunii a devenit tangent cu cel al Soarelui. Durata maximă a totalității eclipsei a fost de 2 minute și 23 de secunde iar acoperirea maximă a Soarelui de o sută trei la sută.
România a fost singura țară din lume în care a fost observată o eclipsă totală de Soare după nici 40 de ani, la 15 februarie 1961, când Bucureștiul s-a aflat tot sub banda de totalitate a eclipsei. S-a spus că întunericul a fost asemănător cu cel al unui amurg întârziat.
La București, peste 65 de specialiști în astronomie din 20 de țări au participat la seminarul organizat de Institutul Astronomic al Academiei Române sub patronajul Departamentului de Științe al NATO.
La Radio România, întregul program a cuprins transmisii în direct, reportaje, interviuri care au avut în centrul atenției acest fenomen.
Șerban Iliescu, realizatorul rubricii "Ghid radiofonic de exprimare corectă", a intrat în actualitatea acelei zile de 11 august 1999. Să-i urmărim explicațiile oferite ascultătorilor Radio România pentru originea cuvintelor: Fizica, astronomie, horoscop, telescop, planetă, soare, crepuscul, neîndoielnic ș.a.
Miercuri, 12 august 2026, are loc una dintre cele mai importante eclipse de Soare ale anului. Discul solar va fi acoperit complet de Lună, în secvența traversată de banda de totalitate. În România fenomenul va putea fi urmărit doar parțial, în vestul țării.
Șerban Iliescu (8 martie 1956 - 18 martie 2016) a fost un lingvist și jurnalist român, cunoscut ca realizator al rubricilor "Ghid radiofonic de exprimare corectă" și "Minutul de limba română" transmise pe Radio România Actualități.