În iunie 1971, când se împlineau 100 de ani de la naşterea savantului Nicolae Iorga - aniversare ce fusese înscrisă în calendarul UNESCO -, Radiodifuzunea Română a consacrat un ciclu de emisiuni acestui eveniment, invitându-l pe profesorul Mihai Berza, strălucit exeget al creaţiei lui Iorga, să le realizeze. Emisiunile au fost transmise în fiecare marţi din luna iunie, pe Programul II, de la ora 19,30.

Pe parcursul a cinci ediţii radiofonice, Mihai Berza evocă etapele vieţii lui Nicolae Iorga, analizează principalele scrieri ale savantului şi îi fixează locul în cultura românească şi în dezvoltarea societăţii, pe care le-a influenţat, pe anumite paliere, determinant.

Mihai Berza se apropie de creaţia lui Iorga şi lecturează public pagini semnificative "atât prin cuprinsul lor de idei şi de sentimente, cât şi prin capacitatea de expresie care a făcut din Iorga unul din cei mai mari scriitori de limbă românească". Fragmentele selectate şi propuse ascultătorilor din opera lui Iorga, vin să înfăţişeze atât aspecte esenţiale ale gândirii sale, cât şi câteva dintre faţetele darului său de scriitor. Pentru a nu irosi timpul limitat "în mod firesc", pus la dispoziţie de Radiodifuziune dar şi conştient de expresivitatea textelor alese "grăitoare prin ele însele", Mihai Berza a completat lecturile cu aprecieri critice cât mai scurte.

Nicolae Iorga a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1897 şi titular în 1910, susţinându-şi discursul de recepţie cu tema Două concepţii istorice (1911). Vă invităm să-l ascultaţi pe profesorul Mihai Berza, cu o prezentare a principalelor direcţiilor din cuvântarea de intrare (aşa cum o numea Iorga) şi rostind un pasaj care caută să fixeze pe de o parte raportul dintre mase şi personalităţile conducătoare în dezvoltarea istorică iar pe de alta, legăturile dintre diferitele domenii ale cercetării istorice şi dintre istoriile naţionale şi cea universală. (Emisiunea "Lecturi comentate", 1 iunie 1971, ZW 3242, redactor: Relia Fundeanu)

Cel de-al doilea text ales de Mihai Berza, caracterizat ca fiind "una dintre cele mai puternice pagini de evocare epică din istoriografia universală", este desprins din "Istoria lui Ştefan cel Mare povestită neamului românesc" (1904) şi este un fragment din "Pătrunderea lui Vlad Ţepeş în 16 iunie 1462 în tabăra lui Mahomed al II-lea". L-am selectat pentru dumneavoastră şi vă invităm să-l ascultaţi, însoţit de scurte comentarii:

Mihai Berza (23 august 1907-5 octombrie 1978) şi-a început studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, urmate de studii doctorale la Roma şi Paris. În 1941 este chemat ca secretar pentru ca în 1943 să fie numit director-adjunct al Institutului de Istorie Universală "N. Iorga", la cererea mentorului său, Gh. I. Brătianu. În 1944 a devenit titular la Şcoala de Arhivistică şi din 1950 profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. În 1963 a fost numit primul director al Institutului de Studii Sud-Est Europene, funcţie pe care a ocupat-o până în ultimul an de viaţă. Una dintre temele majore de cercetare a fost opera lui Nicolae Iorga, pe care a studiat-o şi comentat-o. Membru corespondent al Academiei Române.

Nicolae Iorga (5 iunie 1871-27 noiembrie 1940) a fost cel mai faimos colaborator al Radioului, care spre deosebire de alţi vorbitori, nu prezenta spre aprobare - aşa cum Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al instituţiei prevedea - textul conferinţei ce urma să fie difuzată. Ideile exprimate nu se pierdeau în eter ci erau notate de stenograful său, Henri Stahl şi publicate a doua zi în "Neamul Românesc". Astfel, conferinţele sale radiofonice au apărut în 1936, într-un prim volum, la editura Fundaţiilor Regale, urmat de un al doilea, în 1940. În 2001, Editura Casa Radio a publicat o ediție critică completă datorată lui Valeriu Râpeanu a ”Sfaturilor pe întunerec”, ce reunește integral conferințele din perioada 1931-1940.

Prima conferinţă la microfon, consemnată în revista de programe radio datată 10 aprilie 1929, se intitula "Literatura română" și a fost difuzată la ora 21:15 (cf. Revistei "Radio și Radiofonia", an II, nr. 29, p.13), iar prima conferință păstrată este din 16 septembrie 1931 şi face parte parte dintr-un ciclu dedicat învăţământului "Noua direcţie în învăţământul românesc".

Ultima conferință, "Noi hotare", din septembrie 1940, după Dictatul de la Viena, are următoarea poveste: după ce, în mod excepţional, Iorga se conformase Regulamentului şi transmisese textul conferinţei, conducerea Radioului ia decizia de nedifuzare, însă nimeni nu îndrăzneşte să-i comunice acestuia. Iulius Ţundrea, un istoric avizat al Radioului, notează că profesorul este condus în cabină şi lăsat să-şi rostească conferinţa, care nu se transmite. Conferinţa nedifuzată este considerată un adevărat text testamentar al gândirii savantului.