EVENIMENTE

Thomas Mann (6 iunie 1875-12 august 1955) - 150 de ani de la naștere

Thomas Mann (1875-1955). Foto: Wikipedia

Între limbile și culturile pământului există profunde corespondențe pe care Josette Maidanek, realizatoarea emisiunii "Lecturi paralele", și-a propus să le descopere și să le lanseze în eter, prilejuind întâlnirea ascultătorilor cu pagini de literatură scrisă și rostită pe diferite meridiane ale lumii.

Vă invităm să ascultați o secvență din conferința "Permanența spirituală a unui popor", rostită de Thomas Mann, cu ocazia unei vizite făcute la Lübeck – orașul său natal, în 1955. Vocea scriitorului a putut fi auzită în premieră la Radio, în ediția inaugurală a emisiunii ”Lecturi paralele”, difuzată în 20 mai 1969.

Thomas Mann (6 iunie 1875-12 august 1955) a fost unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1929. Născut la Lübeck în 1875, se mută cu familia, în 1891, la München, unde studiază la Universitatea Ludwig Maximilian. În 1933, după venirea la putere a naziștilor în Germania, se exilează în Elveția, iar la izbucnirea războiului pleacă în America unde predă la Universitatea Princeton. În 1952 se întoarce în Elveția. Moare la Zürich în 1955.

Întreaga emisiune "Lecturi paralele" (6/ XW 11515) este disponibilă aici.