Înregistrare realizată de Dona Roșu, cu Ion Petrovici, în anul 1967, inclusă în Fonoteca de Aur Radio România. Extras din audiobook-ul Ion Petrovici, Mărturii. Înregistrări din Fonoteca de Aur (București, Editura Casa Radio, 2002).
Ion Petrovici (1882-1972) - filosof, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale. În perioada 8 mai-5 decembrie 1941, a fost președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. A fost arestat în 1945 și între anii 1948-1964.
Vă invităm să ascultați ultimul interviu cu filozoful Ion Petrovici (1968), în secțiunea "Personalități" a site-ului nostru.
Înregistrare difuzată în emisiunea "Amintiri", 20 ianuarie 1970, aflată în Fonoteca de Aur.
Horia Oprescu despre: întâlnirea cu Adrian Maniu, la vremea aceea director al programului vorbit (a ocupat această funcție între 1930-1933, poetul Adrian Maniu fiind unul dintre primii și cei mai activi conferențiari), care îi propune susținerea unei serii de emisiuni; colaborarea sa cu Radioului; conferințe radiofonice.
Perpessicius (1967): "Radioulîmi dădea prilejul să intervin cu toată autoritatea mea, nu a mea ci a instituției pe care o reprezentam".
Amintirile criticului literar D. Panaitescu-Perpessicius despre cronica intitulată "Cărți noi", pe care a susținut-o la Radio în perioada 1929-1947.
Articol publicat în "Presa noastră", nr. 8, 1967. Articolul a fost înregistrat la Radio și difuzat postum la 12 octombrie 1971 în emisiunea "Fonoteca de Aur", realizată de Iulius Țundrea, sub genericul "Perpessicius și Radioul"; text publicat în volumul: Perpessicius, Excurs sentimental (București, Editura Muzeul Literaturii Române, 1971, pp. 117-125). Înregistrare pe bandă magnetică, inclusă în Fonoteca de Aur Radio România (AUR 249).
Sub titlul Cărți noi. Cronici radiofonice 1929-1947, 𝗘𝗱𝗶𝘁𝘂𝗿𝗮 𝘾𝙖𝙨𝙖 𝙍𝙖𝙙𝙞𝙤 a publicat în 2015 o impunătoare ediție critică a operei de cronicar și comentator literar la Radio a lui Perpessicius, realizată de Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu.
Realizator: IuliusȚundrea. Invitat: Ion Stoica. Fonoteca Radio România (ZW 16301).
În prima parte a emisiunii a fost difuzată, în premieră, vocea lui Ion Minulescu, o înregistrare din 3 octombrie 1928: poemele Vizită nocturnă (min. 5'15'') și Romanța Rozinei (min. 6'25''). Vizită nocturnă a fost publicat cu titlul Cu toamna în odaie și cu dedicația: lui Dion Mardan, în volumul Strofe pentru toată lumea, București, Editura "Cultura Națională", 1930.
Înregistrare pe cilindru de fonograf, realizată de lingvistul francez Hubert Pernot (1870-1946) în 3 octombrie 1928, într-o locație asigurată de Facultatea de Litere a Universității din București, în cadrul proiectului de collectes phonographiques de terrain: la Roumanie, 1928 și de editare/multiplicare - în 16 serii de câte 143 de discuri Pathé, - a documentelor sonore colecționate pentru a fi tezaurizate de Le Musée de la Parole et du Geste al Institutului de Fonetică al Universității din Paris, de Laboratorul de Fonotecă Experimentală al Facultății bucureștene, Arhiva Fonografică a Ministerului Cultelor și Artelor din România ș.a.; cinci exemplare ale discurilor cu imprimarea versurilor rostite de Minulescu (nr. 37) - asemenea seriilor întregii colecții inițiate de profesorul Pernot în strânsă colaborare cu savantul N. Iorga - se păstrează actualmente la Biblioteca Națională a Franței (cf. Constantin Eretescu: Mission en Roumanie. Culegerea de folclor românesc a lui Hubert Pernot, 1928, București, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2009, pp. XI-XXI, 238, 286).
Ion Stoica, director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare din București, cel care a descoperit discul cu vocea lui Ion Minulescu la Muzeul Cuvântului din Paris, vorbește despre această înregistrare (min. 2'28").
Partea a doua a emisiunii este dedicată scriitorului și publicistului Tudor Teodorescu-Braniște, unul dintre primii colaboratori ai Radioului. Într-o înregistrare din 1967, Emisiuni de altădată, Tudor Teodorescu-Braniște a evocat peisajul emisiunilor radiofonice de la începuturile Societății Române de Radiodifuziune, precum și pe Vasile Voiculescu și pe ceilalți colaboratori de marcă de atunci (min. 15'57"). Înregistrarea a fost difuzată prima dată în emisiunea "Prietenii mei scriitori", 21 martie 1968, realizatoare: Ileana Corbea.
Vasile (Lulu) Ionescu despre înregistrarea Proclamației Regale (23 august 1944). Fragmente din interviul realizat de Eleonora Cofas, muzeograf, Muzeul Municipiului București, 28 martie 1974. Înregistrare pe bandă magnetică aflată în Arhiva de istorie orală.
Extras din audiobook-ul Silvia Iliescu, Octavian Silivestru, Agota Szentannai, Radio-istorii 1928-1945 (București, Editura Casa Radio, 2013).
Vasile (Lulu) Ionescu - primul avocat al Societății Române de Radio, director cu problemele contenciosului, în 1932; 1934 - subdirector; 1935 - director general delegat; director general (5 septembrie 1940-15 februarie 1945), cu întrerupere pe durata guvernării legionare.
Vasile (Lulu) Ionescu - primul avocat al Societății Române de Radio, director cu problemele contenciosului, în 1932; 1934 - subdirector; 1935 - director general delegat; director general (5 septembrie 1940-15 februarie 1945), cu întrerupere pe durata guvernării legionare.
În 23 august 1944, ora 17, Vasile Ionescu, director general al Societății Române de Radio, a fost convocat la Comandamentul Militar al Armatei, în ținută militară. Acolo, generalul de corp de armată Iosif Teodorescu, i-a comunicat: "Domnule director general, din acest moment nu vei mai asculta decât de ordinele Majestății Sale Regele Mihaiși ale domnului general adjutant Constantin Sănătescu, prim-ministru. Și vă veți duce la Palatul regal pe drumul cel mai scurt.[…]. Am fost primit pe la intrarea Krețulescu […]și introdus în cabinetul de lucru al Majestății Sale Regale" (Extras din audiobook-ul Silvia Iliescu, Octavian Silivestru, Agota Szentannai, Radio-istorii 1928-1945 (București, Editura Casa Radio, 2013).
Între timp s-a discutat în ce mod Regele Mihai își va transmite Proclamația sa.
Se emiseseră două păreri: una, ca Regele să vorbească direct la microfonul care va fi instalat chiar în biroul în care ne găseam; iar alta, ca mesajul să fie imprimat pe disc și apoi difuzat de la studiouri împreună cu celălalt material care confirma acțiunea.
Mi-am exprimat opinia că este mai bine ca mesajul să fie imprimat, pentru a înlătura riscul ca circuitul telefonic care asigura transmisia prin microfonul instalat la Palat să fie interceptat sau întrerupt de cineva interesat - germanii.... S-au executat trei imprimări (pentru a avea cea mai bună imprimare și totodată o rezervă pentru orice eventualitate): Regele a primit să facă aceasta și a citit mesajul în trei rânduri.
Vă invităm să-l ascultați pe Vasile Ionescu,îninterviul realizat în 12 noiembrie 1974, de Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul Municipiului București (fragmente). Înregistrare pe bandă magnetică aflată în Arhiva de istorie orală (AIO, R 212):
În 17 aprilie 2009, M.S. Regele Mihai I, însoțit de Regina Ana, a participat la Centrul de Presă al SRR, la lansarea volumului Istoria trece, cuvântul rămâne…, semnat de Vasile Ionescu, care cuprinde mărturii ale ultimului director al SRR din perioada precomunistă. În cadrul vizitei, apreciată de Maria Țoghină - Președinte Director General Radio România, ca "un arc peste timp, un gest de reparație și reconstrucție morală în istoria românilor", Majestatea Sa a declarat: "Îmi aduc aminte foarte bine când au venit, la palat, tehnicianul și cu directorul de atunci Vasile Ionescu. Proclamația era un lucru foarte important pentru popor" (Fonoteca Radio, 1/ 100520).
Octavian Goga, N. Iorgași Ion Minulescu în Fonoteca de Aur Radio România.Realizator: IuliusȚundrea. Invitat: Ion Stoica. Fonoteca Radio România (6/ZW 16301).
Iulius Țundrea citește un text de Edgar Papu despre: importanța tezaurizării înregistrărilor "cu vocile celor care au durat edificiul culturii și civilizației secolului nostru"; istoricul înregistrărilor din România (min. 0'03").
Octavian Goga citește un fragment din Oltul (min. 3'03"). Înregistrare pe disc, provenită din Arhiva Academiei Române, aflată în Fonoteca de Aur Radio România.
Extrase din cele două discuri cu vocea lui Nicolae Iorga, descoperite de Ion Stoica, director-adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare, la Muzeul Cuvântului din Paris (min. 5'56"). Înregistrări aflate în Fonoteca de Aur Radio România.
Ion Stoica despre discul cu vocea lui Ion Minulescu, înregistrare pe care a descoperit-o la Muzeul Cuvântului din Paris (9'30").
Vizită nocturnă și Romanța Rozinei de Ion Minulescu, în lectura autorului (min. 11'22"). Înregistrare pe disc, din 1928, provenită din arhiva Muzeului Cuvântului din Paris, aflată în Fonoteca de Aur Radio România.