Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923-20 aprilie 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai cunoscută voce feminină a exilului românesc.

După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), în 1947, Monica Lovinescu a obţinut o bursă a statului francez şi, în condiţii dificile şi riscante, a plecat la Paris. În 1948, după abdicarea regelui Mihai I, a cerut azil politic în Franţa. În primii ani de exil a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat articole împotriva ideologiei comuniste şi a colaborat, scriind studii de literatură română, la mai multe publicaţii franceze. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc în "Histoire du spectacle", publicat în "Encyclopédie de la Pléiade", la Gallimard.

Din 1951 se dedică activităţii radiofonice: redactează, până în 1975, emisiuni la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 şi până la închiderea Europei Libere, în 1992, va realiza emisiuni săptămânale, la microfonul Postului: cronica de carte de la "Actualitatea culturală românească" şi "Teze şi Antiteze la Paris". În 1977, asupra Monicăi Lovinescu, în ajunul zilei sale de naştere, s-a făcut o încercare de asasinat politic, comandat de la Bucureşti.

Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca, fiind unele dintre cele respectate figuri ale exilului românesc.

Vă invităm să ascultaţi un fragment din memoriile Monicăi Lovinescu, "La apa Vavilonului", volumul I, apărut în 2000, la Editura "Humanitas". Înregistrarea a fost făcută în februarie 2001, la Paris, de Eugen Lucan, pentru Fondul "Noua Fonotecă de Aur" al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Monica Lovinescu: "Cum am ajuns la Paris, în septembrie 1947, plecând cu o bursă franceză din România":

La sfârşitul anilor '60, Monica Lovinescu propunea ascultătorilor săi un Recital Maria Botta. Antologia, alcătuită şi prezentată de Monica Lovinescu, difuzată "pe unde scurte", poate fi ascultată aici.