EVENIMENTE

Monica Lovinescu - "Cum am ajuns la Paris, în septembrie 1947, plecând cu o bursă franceză din România" (2001)

Monica Lovinescu (1923-2008). Foto: MNLR

Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923-20 aprilie 2008), jurnalistă și critic literar, fiica lui E. Lovinescu și a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai cunoscută voce feminină a exilului românesc.

După absolvirea Facultății de Litere din București (1946), în 1947, Monica Lovinescu a obținut o bursă a statului francez și, în condiții dificile și riscante, a plecat la Paris. În 1948, după abdicarea regelui Mihai I, a cerut azil politic în Franța. În primii ani de exil a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat articole împotriva ideologiei comuniste și a colaborat, scriind studii de literatură română, la mai multe publicații franceze. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc în "Histoire du spectacle", publicat în "Encyclopédie de la Pléiade", la Gallimard.

Din 1951 se dedică activității radiofonice: redactează, până în 1975, emisiuni la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 și până la închiderea Europei Libere, în 1992, va realiza emisiuni săptămânale, la microfonul Postului: cronica de carte de la "Actualitatea culturală românească" și "Teze și Antiteze la Paris". În 1977, asupra Monicăi Lovinescu, în ajunul zilei sale de naștere, s-a făcut o încercare de asasinat politic, comandat de la București.

Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca, fiind unele dintre cele respectate figuri ale exilului românesc.

Vă invităm să ascultați un fragment din memoriile Monicăi Lovinescu, "La apa Vavilonului", volumul I, apărut în 2000, la Editura "Humanitas". Înregistrarea a fost făcută în februarie 2001, la Paris, de Eugen Lucan, pentru Fondul "Noua Fonotecă de Aur" al Societății Române de Radiodifuziune.

Monica Lovinescu: "Cum am ajuns la Paris, în septembrie 1947, plecând cu o bursă franceză din România":


La sfârșitul anilor '60, Monica Lovinescu propunea ascultătorilor săi un Recital Maria Botta. Antologia, alcătuită și prezentată de Monica Lovinescu, difuzată "pe unde scurte", poate fi ascultată aici.